Pentru a crește probabilitatea de aprobare a unui credit simplu vă recomandăm să depuneți cereri la mai multe organizații de creditare.
CINE SE ÎNCADREAZĂ LA OFERTELE DE CREDITARE DIN CATEGORIA CREDIT RAPID?
Cel mai scurt răspuns la întrebarea din titlu s-ar putea să te facă să fii un pic sceptic: toată lumea. Da, chiar așa, toată lumea poate să apeleze la un credit rapid, în cele mai diverse situații de viață, pentru a depăși fără prea mult stres o urgență de natură financiară.
Există, așa cum te aștepți și tu, câteva condiții, însă acestea sunt minime. Cel mai adesea este vorba despre vârstă – trebuie să ai cel puțin 18 ani ca să fii eligibil pentru un credit. Și s-ar putea să ți se mai ceară și să faci dovada unui venit stabil.
Bineînțeles, pentru că apelezi la o instituție financiară bancară sau nebancară din România, mai trebuie și să fii cetățean român și să ai domiciliul stabil în țară.
Practic, majoritatea instituțiilor de creditare vor să se asigure, înainte de a-ți accepta cererea pentru un credit rapid, că:
- Locuiești în această țară, fiind cetățean al ei, și că poți fi contactat sau găsit cu ușurință dacă este necesar;
- Ești o persoană majoră, pentru că, evident, minorii nu pot aplica pentru împrumuturi, neavând nici dreptul de a munci și nici posibilitatea de a returna împrumutul;
- Ai un venit stabil care confirmă că te afli în capacitatea de a returna împrumutul, chiar dacă se vor stabili anumiți termeni de rambursare.
În plus față de aceste condiții minime, unele IFN-uri pot opta și pentru o verificare a istoricului tău de creditare. Scopul este să afle dacă ai antecedente de orice natură privind returnarea unor împrumuturi.
Dacă ai un istoric de creditare negativ însă, asta nu înseamnă că vei fi refuzat din start, dar este posibil să ți se impună niște condiții mai stricte de returnare sau să poți împrumuta o sumă mai mică. Evident, pentru a avea șanse maxime să îți fie acceptat creditul rapid, ideal este să nu figurezi pe lista datornicilor.
Pe lângă condițiile de bază și antecedente, solicitantului i se analizează și capacitatea de îndatorare respectiv de rambursare. Este firesc, dacă ne gândim că instituția care împrumută își asumă un risc, ca această să ceara mai multe informații tocmai pentru a minimiza acel risc. Însă indiferent de ce anume ți se va solicita, poți fi sigur că un credit rapid este cu mult mai rapid decât ceea ce poți solicita de la o bancă.
Întregul proces este simplu, rapid și flexibil și se poate desfășura complet online. Așteaptă-te să ți se solicite buletinul și dovada venitului, fii pregătit să completezi cerea-tip și rămâi deschis oricăror altor solicitări pe care le vei primi. Cu cât furnizezi mai repede informațiile cerute, cu atât mai repede vei primi și banii.